Procedura penala. Partea generala, editia a II-a, revazuta si adaugita
Lucrarea este conceputa ca un veritabil tratat de teorie generala, in care obiectul dual al procedurii penale (procesul penal si procedurile judiciare adiacente) este prezentat in toate detaliile sale tehnice, punandu-se accentul pe sistemele intre care oscileaza si pe fundamentele logico-juridice ale institutiilor necesare realizarii lui. Renuntand la o prezentare clasica, de manual, in favoarea unei analize exhaustive teoretice si practice, autorul reuseste o expunere completa a economiei acestei discipline, care, in pofida aspectelor sale tehnice pronuntate, are sansa de a deveni o materie pasionala, atractiva in spiritul si filosofia sa, chiar si pentru necunoscatori.
Dupa prima editie, lucrarea isi continua parcursul sau universitar, sanctionand instabilitatea materiei prin grija de claritate si exhaustivitate de care este ghidata, indreptandu-si atentia spre dezvoltarea principiilor directoare, devenite, in mainile magistratilor, puternice instrumente de imbunatatire a regulilor practice. Ingloband in continutul sau analiza critica a numeroaselor texte rezultate din schimbarile ce au intervenit in toate sursele materiei (legislatie, doctrina si jurisprudenta), aceasta a facut un larg loc tratarii sistemice a disciplinei in contextul modelelor procedurale contemporane si a deschis campul reflectarii asupra convergentei echitatii procedurale cu garantiile procesuale.
Alaturi de abordarea tehnica a materiei, lucrarea exprima preocuparea autorului de a incorpora in continutul ei toate evolutiile doctrinei si jurisprudentei penale interne, precum si multiple referinte de drept comparat. Dincolo de analiza si valorificarea textelor procedurale interne, lucrarea pozitioneaza procesul penal roman intr-un context european, ales de autor pentru a permite comparatii cu alte sisteme procedurale, atat dintre cele apartinand sistemului romano-germanic sau nordic, cat si dintre cele apartinand sistemului common law, in varianta continentala sau americana, de natura sa-i ajute atat pe teoreticienii, cat si pe practicienii romani sa inteleaga evolutia cronologica sau fundamentul unor institutii procedurale, precum si ratiunile mentinerii, combinarii, optimizarii sau imprumutarii lor.