Drumurile setei

Drumurile setei

Traducere din limba franceza de Giuliano Sfichi Incepand din anii 1960, Marea Aral a scazut necontenit. Pe atunci era a patra intindere lacustra din lume, cu o suprafata de doua ori cat a Belgiei. Astazi, din cauza marilor proiecte sovietice de irigatie, s-a transformat in proportie de 90% in desert. De la marginea pustiului unde zac ruginite vasele ce pescuiau odinioara in apele ei, Cédric Gras a calatorit de-a lungul Amudariei – anticul Oxos, care astampara setea multor cetati de pe drumurile matasii – spre izvoarele acestui fluviu mitic. In fostele republici sovietice prin care trece, cunoaste pescari braconieri kazahi, intalneste culegatoare de bumbac uzbece, admira ruinele cetatilor antice, viziteaza neverosimilul Asgabat, unde toate masinile sunt albe, si reuseste sa puna aproape clandestin piciorul pe coronamentul barajului Nurek. Peste tot, apa fluviului este o miza de prima importanta, iar canalele construite de statele riverane incearca sa o deturneze catre propriile oaze. Calatoria catre izvoare se incheie pe „acoperisul lumii”: la capatul periplului sau, autorul escaladeaza uriasul ghetar Fedcenko din Pamir, rezervor de apa al unei Asii Centrale deasupra careia planeaza spectrul setei si, poate, si cel al unui viitor razboi al apei.

Spune-ti opinia

Numele tau:


Opinia ta: Notă: Codul HTML este citit ca si text!

Nota: Rau           Bun

Introduceti codul din imagine: