Traducere din limba portugheza de Georgiana Barbulescu
Tertuliano Máximo Afonso, protagonistul romanului Omul duplicat, este profesor de istorie la liceu. E divortat, deseori deprimat si duce o viata de rutina. Urmand sfatul unui coleg de a incerca sa se distreze putin, intr-una din zile inchiriaza un film, care insa nu-i face nici o placere. Tarziu in noapte, se trezeste din somn cu sentimentul ca nu e singur in casa. Revine in sufragerie, unde lasase deschis videoplayerul cu filmul inauntru, si descopera figura unui actor care ii seamana perfect. Din acest moment, povestea se va transforma intr-un thriller in care victima se afla in cautarea propriei identitati.
„Intr-un fel, se poate spune ca, litera cu litera, cuvant cu cuvant, pagina cu pagina, carte dupa carte, am reusit sa implantez in omul care eram personajele pe care le-am creat. Cred ca fara ele n-as mai fi cel care sunt azi; fara ele poate ca viata mea n-ar fi putut sa devina altceva decat o schita imprecisa, o promisiune care, ca atatea altele, n-ar fi ramas decat o promisiune.”
(José Saramago)
„Avem de-a face cu un fenomen neiertator de violare a teritoriului: o invazie mutuala de identitate. Desi dublurile se despart cu dintii stransi (ca sa nu muste), o ura metafizica, letala, a prins deja radacini in relatia dintre ei. Va creste intr-o razbunare care se manifesta in simetrii neinfricate si duce la tragedie — pusa in scena cu suspans si dezvoltata cu ingeniozitate. Mai mult, pentru ca acesta este un roman de Saramago, ceea ce este ingrozitor, apoi trist pana la lacrimi, apoi ironic pana la diabolic reuseste sa fie de asemenea si amuzant. Si, dincolo de asta, exista tandretea. Scriitorul foloseste o singura masca si pentru tragedie, si pentru comedie.” (The New York Times)
„Cred ca romanul nu este atat un gen literar, cat un spatiu literar, ca o mare umpluta de multe rauri. Romanul primeste franturi ale stiintei, filozofiei, poeziei, le contine pe toate; nu inseamna pur si simplu sa spui o poveste.” (José Saramago)
„Romanele lui José Saramago inventeaza o circumstanta ciudata — un fel de ce-ar fi daca, asa cum se intampla in science-fiction — pe care o populeaza cu o umanitate nefericita... Si, inainte de a-si lasa personajele sa se miste, aranjeaza pentru ele o comedie umana, in care sa se poata juca. O gradina a raiului cu un sarpe viclean si un mar care explodeaza. In diferite proportii, este vorba de o furie sociala — melancolica, amuzanta si uneori inspaimantatoare.” (The New York Times)